Magistrații Înalte Curți de Casație și Justiție au decis rejudecarea unui dosar instrumentat de DNA, în care fostul deputat PSD Andreea Cosma, Florin Serghei Anghel, fost președinte al Consiliului Județean Prahova și Dănuș Marcel Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni scăpau de acuzații de corupție ca urmare a prescrierii faptelor dar erau să plătească parcului industrial, care s-a constituit parte civilă în proces, suma de 1.138.937 lei pentru înstrăinarea ilegală a unor terenuri care aparțineau acestuia. Dosarul va fi trimis din nou la Curtea de Apel, pentru rejudecare.
Fostul deputat PSD Andreea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova Florin Anghel și fostul director al Parcului Industrial Plopeni Marcel Cornea, trimiși în judecată pentru fapte de corupție care au avut drept consecință prejudicierea Parcului industrial, scapă de acuzații. Procesul penal față de cei trei a încetat, a decis, miercuri, Curtea de Apel Ploiești, care a constatat intervenirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru faptele pentru care cei trei au fost trimiși în judecată. Ei trebuie să plătească parcului industrial, care s-a constituit parte civilă în proces, suma de 1.138.937 lei pentru înstrăinarea ilegală a unor terenuri care aparțineau acestuia, Cornea și Anghel fiind obligați la plata a câte 40% din sumă, iar Cosma fiind obligată să achite 20% din prejudiciul constatat de instanță.
Fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Florin Serghei Anghel și notarul public Andreea Cosma, fiica actualului șef al aceleiași instituții, au fost puși sub acuzare pentru vânzarea ilegală a Plopeni Industrial Parc - Cazarma 1375 Ciuperceasca. Astfel au fost înstrăinați 388.000 de metri pătrați de pădure și 14.000 de construcții, la un preț subevaluat cu 17,6 milioane lei.